Home / Comunicat 1

Comunicat 1

Prima Evadare dă startul spre noi recorduri duminică, 10 mai

28 aprilie 2015   Prima Evadare – cel mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei şi cel mai popular concurs de acest gen din România – va avea loc duminică, 10 mai, pe traseul consacrat din pădurile situate în nordul Capitalei. Peste 2.000 de cicliști s-au înscris deja la concursul aflat la a şaptea ediţie, astfel că există toate premisele să fie stabilit un nou record pentru concursurile de ciclism de la noi din ţară: 3.000 de participanţi.AFIS-SRA-3-2015-PRIMA-EVADARE-web

Şi valoarea premiilor a crescut an de an, iar la această ediţie ele vor depăşi suma de 7.000 de euro. Vor fi 15 categorii, la fiecare din acestea primii trei clasaţi primind bani şi accesorii pentru ciclism. La feminin şi la categoria destinată sportivilor profesioniști vor fi premiate primele şapte locuri. În acest an, va exista o nouă categorie numită ”Familie extinsă”, care spre deosebire de cea cunoscută, ”Familie”, va cuprinde un copil şi o rudă a acestuia, nu neapărat părinte. Fiecare concurent care va ajunge la sosire va primi câte o medalie, un tricou, o diplomă de Finisher și o porție de mâncare. De asemenea, primii 500 de concurenţi vor intra și în posesia a câte unei medalii din metal. În plus, cei aflați pe primele 100 de locuri vor primi și câte un tricou galben cu inscripția Top 100. Pe traseu şi la final vor exista puncte de alimentare, de prim ajutor, de incurajare, de masaj şi de service. Şi ca în fiecare an, la sfârşitul cursei, fiecare concurent sau voluntar va putea câştiga unul din numeroasele premii de la tombolă printre care şi un ceas Gear S.

Prima Evadare îi oferă posibilitatea oricărui pasionat de bicicletă să concureze alături de cei mai buni ciclişti din ţară şi din Europa de Est. Wouter Cleppe, dublu câştigător al concursului nostru şi bun cunoscător al competiţiilor din Balcani, îşi exprimă dezamăgirea că în Bulgaria nu există o astfel de competiţie, Drept dovadă, din nou a fost depăşit recordul celor mai mulţi sportivi proveniţi dintr-o altă ţară: 40 de ciclişti bulgari sunt deja pe listele de concurs. Printre aceştia, campioana la mountain bike a acestei ţări, Aneliya Karagyozyan. Va fi o luptă pasionantă pentru victorie, pentru că va participa şi câştigătoarea ultimei ediţii, Irina Dumitru.

Ridicarea kit-urilor a devenit un festival în sine, participanţii fiind aşteptaţi cu muzică, într-o atmosferă plăcută, completată de o expoziţie de accesorii şi echipamente de ciclism, iar doritorii pot beneficia de reglaje la biciclete. Anul acesta, în săptămâna (6-9 mai, program miercuri – vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30) ridicării pachetelor din curtea Caro City Resort, pe lângă expoziția tradițională, mai mare faţă de ediţiile anterioare, vor fi și proiecții de film tematic, zone de relaxare cu hamace, pufuri, iarbă verde, testare de caiace pe lac, muzică și spectacol.

Nu doar bicicliștii concurează. Sunt invitați și fotografii, care vor putea câştiga premii în valoare totală de peste 6.000 de lei, oferite pentru cele mai reușite poze făcute în timpul competiției. Coordonatorul concursului foto, la care anul trecut s-au înscris peste 40 de participanți, este autorul proiectului Bucureștiul Optimist, Cristian Vasile (Igu).

Marea noutate a acestui an va fi un miting aerian susținut de componenţii Aeroclubului României, desfăşurat la sosirea de la Snagov. 5 aeronave speciale Extra 300L vor efectua acrobaţii şi un grup de paraşutişti va ateriza la punct fix, într-un spaţiu redus situat între malul Lacului Snagov şi linia de sosire.

Împreună cu partenerii i-Rewind, organizatorii oferă concurenţilor un serviciu video prin care i se va genera fiecărui participant propriul film, ce poate fi descărcat şi distribuit pe reţelele sociale. Totodată, concurenții vor primi prin SMS informări şi rezultatul la finiş.

Printre participanţii ediţiei trecute s-au aflat Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, Philippe Beke, ambasadorul Belgiei, Marius Dobre, directorul ProFM, jurnaliştii Lucian Mîndruţă şi Robert Turcescu, politicianul Alina Gorghiu, omul de radio Ciprian Muntele şi Adrian Igrişan, solistul trupei Cargo. Şi în acest an, la competiţie vor lua parte mai multe personalităţi, ale căror nume rămân o surpriză. Pentru ediţia din acest an, momentan a acceptat provocarea în direct la Observator  Daniel Osmanovici, care a început antrenamentele.

Câteva cifre interesante ale ediţiei trecute:

  • Au fost prezenți sportivi din 29 de țări.
  • numărul participantelor la categoria Feminin Open – 308,
  • numărul sportivilor legitimaţi – 30,
  • numărul fotografilor – 70,
  • cel mai vârstnic concurent – 69 ani,
  • cel mai tânăr – 6 ani,
  • numărul copiilor sub 15 ani – 70,
  • numărul companiilor înscrise în categoria dedicată – 22, cu 268 de reprezentanţi,
  • numărul voluntarilor – 250,
  • 7 televiziuni prezente,
  • câte 30 de premianţi la tombola concurenților şi voluntarilor.

„Prima Evadare a devenit una din cele mai populare competiţii și locul in care cei ajunși din întâmplare pot să-și descopere o nouă pasiune. Am reuşit să facem din Prima Evadare o tradiţie, un eveniment-emblemă pentru cicliştii români amatori, dar şi profesionişti” a declarat  Daniel Sărdan, organizator al concursului si membru al Clubului NoMad Multisport.

Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross-country, care deschide sezonul maratoanelor de ciclism montan din România, printr-un traseu uşor, fără diferenţe de nivel, cu plecarea de la Academia de Poliție din București, cu punctul de sosire la Snagov. Concursul se desfăşoară pe drumuri de ţară, prin pădurile din nordul Capitalei, pe o distanţă de aproximativ 55 de km. Întreaga distanţă de concurs este marcată și prevăzută cu 13 puncte de control și 4 zone de alimentare. Traseul este asistat de Poliţie şi Salvare și este patrulat de oficialii competiţiei, de echipe de fotografi şi cameramani. Concurenţii sunt monitorizaţi şi filmaţi cu două elicoptere.

Concursul Prima Evadare îşi propune să promoveze un stil de viaţă sănătos. Ca şi la ediţiile anterioare, competiţia din 2015 doreşte să atragă atenţia asupra posibilităţii de a face mişcare pe traseele din pădurile aflate în nordul Capitalei şi să accentueze importanţa curăţirii şi ecologizării lacurilor şi lizierelor de pădure. Maratonul este accesibil începătorilor, dar se recomandă două-trei ieşiri mai lungi pe teren accidentat, anterior competiţiei. Concurenţii sunt sfătuiţi să participe cu biciclete de munte, desi există şi categorii pentru Ciclocros şi Tandem, iar casca de protecţie este obligatorie pe toată durata competiţiei.

Anul acesta la concursul Prima Evadare, cicliștii pot adăuga o valoare în plus efortului lor de a pedala cei 55 de km: să-i ofere unui copil dintr-un centru de plasament un viitor mai bun. Astfel, prin programul educațional Ajungem MARI, copiii instituționalizați și din medii defavorizate participă săptămânal la mai multe cursuri interactive și la vizite educative și motivaționale în spaţii culturale sau la diferite locuri de muncă.

Ajungem MARI le propune cicliștilor să devină fundraiseri și să pedaleze la Prima Evadare şi pentru șansa la educație a unor copii din centre de plasament, strângând bani din donațiile prietenilor. Mai multe informaţii la adresa: www.primaevadare.ro/ajungem-mari-la-prima-evadare.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv NoMad Multisport şi este susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti. Prima Evadare se bucură de parteneri entuziaști, precum Red Bull, BCR, Samsung, Merida, CST, Skoda, Ciuc, Caro City Resort şi High5. Partener media: Pro FM.

Servicii/facilităţi oferite de către organizatori participanţilor:

  • Marcare traseu – 55 km
  • Cronometrarea cu chip-uri, cu 5 timpi intermediari
  • Tricouri galbene “Top 100” – oferite celor mai buni 100 concurenţi
  • Medalii turnate în metal “Top 500” –  oferite primilor 500 concurenţi
  • Aplicaţia Facebook “Prima Evadare”
  • Filmuleţ cu fiecare participant şi serviciu de notificare rezultat prin SMS
  • Masaj japonez Yumeiho
  • O porţie de paste / orez la finalul cursei
  • Medalie, Tricou şi Diploma celor care termină cursa
  • Servicii de transport concurent / bicicletă (din zona de Sosire către zona de Start) – 20 de autobuze / 6 camioane
  • Premii de peste 7.000 euro
  • Premii la Tombolă pentru concurenţi şi voluntari
  • 4 zile – destinate ridicării pachetelor de concurs (6-9 mai, program miercuri – vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30);
  • Spălătorie de biciclete Karcher
  • Categorii: Elite Open, Ciclocros, Feminin Open, Masculin 15-19 ani, Masculin 20-29 ani, Masculin 30-39 ani, Masculin 40-49 ani şi Masculin peste 50 de ani
  • Categorii speciale: Tandem, Companie, Cuplu, Părinte şi copil (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Rudă şi copil (4-8 ani şi 9-14 ani);
  • Puncte de prim ajutor, de service şi alimentare pe traseu şi la final
  • Grupuri sanitare;
  • Două elicoptere pentru filmări aeriene şi monitorizarea cursei;
  • Garderobă – mașină specială destinată transportării obiectelor/hainelor de la start către finiş
  • Filmul evenimentului
  • Airshow – spectacol aerian susţinut de Şoimii României şi paraşutiştii Aeroclubului României

Pentru înscrieri și detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro. Pentru fotografii și video puteți accesa paginile: www.primaevadare.ro/comunicat-1 și www.youtube.com/primaevadare

Contact:
Doina Țiței, Clubul Sportiv NoMad Multisport
E-mail: info@nomadmultisport.ro

IMPRESII ALE UNOR PARTICIPANŢI

Lucian Logigan (câştigătorul ultimelor două ediţii)
“Imi place Prima Evadare, este una din competiţiile mele favorite. Este o cursă rapidă foarte animata”.

Aneliya Karagyozyan (campioana Bulgariei la mountain bike)
“Revin în fiecare an împreună cu echipa mea și cu tot mai mulți prieteni. Ne distrăm de fiecare dată și ne întoarcem de fiecare dată cu plăcere, e un adevarat festival”.

Steven van Groningen (CEO Raiffeisen Bank), participant la concursuri de ciclism, maraton şi triatlon
A fost o plăcere să iau parte la un eveniment foarte bine organizat, alături de atât de mulți oameni care au această pasiune, mersul pe bicicletă”.

Adrian Igrişan (Trupa Cargo), participant la ultimele două ediţii
“Mi-am făcut foarte mulţi prieteni. E un concurs minunat, exact cum trebuie să fie organizat un astfel de concurs. O atmosferă incredibilă”.

poze Prima Evadare 2014 foto

10355674_10152880437992178_2501452598475095376_o 1548024_10152881904242178_6053405385858658217_o 10296565_10152424530800990_7384882310825466971_n 10296344_10152881905407178_8265746580003657405_o   Participant - ActionFoto Cristian Vasile finisPrima Evadare dă startul spre noi recorduri duminică, 10 mai

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow