Home / Stiri / Ediţie de colecţie “Prima Evadare” – 10 ani

Ediţie de colecţie “Prima Evadare” – 10 ani

Ediţia aniversară 2018 a concursului “Prima Evadare” a început duminică dimineaţa, când câteva mii de concurenţi şi voluntari au cântat “La mulţi ani!” pentru acest proiect şi comunitatea create. Evenimentul s-a încheiat seara cu versuri recitate la festivitatea de premiere de către ultimul concurent sosit. Intamplator el chiar a creat o poezie pentru Prima Evadare.

La scurt timp de la iniţierea  experienţei, „Prima Evadare” a reuşit să devină cel mai mare maraton de ciclism cross-country din estul Europei şi un adevărat etalon. Iar peste 20.000 de participanţi, premii de peste 70.000 de mii de euro, zeci de mii de medalii şi tricouri acordate concurenţilor, zeci de tone de apă, răcoritoare, mâncare şi fructe, zeci de mii de fotografii, peste 1.500 de voluntari, zeci de ore de transmisii în direct ale competiţiei şi ale evenimentelor ce le precedă sunt câteva din cifrele celor 10 ani de concursuri „Prima Evadare”!

Dar dincolo de lupta sportivă pentru podium la fiecare categorie, de disputa din pluton pentru o clasare cât mai sus, de obţinerea unui loc cât mai în faţă la ediţia de anul următor, de ediţiile memorabile cu ploaie, de vedetele din lumea ciclismului sau din afara lui care au luat parte la competiţie, de faptul că prin participarea la acest concurs mulţi au descoperit cu această ocazie bicicleta, mountain bike-ul, ciclismul sau competiţia sportivă în general, mersul în natură, ecologia, un mod de viaţă mai sănătos sau frumuseţea şi istoria vechilor Codri ai Vlăsiei, „Prima Evadare” a devenit o stare de spirit. S-a creat tradiţia ca odată cu reînvierea naturii, bucureştenii, dar şi pasionaţii de mişcare din ţară sau din afară să participe la „Prima Evadare”. „Prima Evadare” dă, la începutul fiecărei primăveri, startul evadării în natură.

În săptămânile premergătoare cursei, dar şi duminică, ne-am adus aminte de poveştile care au marcat acest deceniu de “Prima Evadare”, de fiecare ediţie în parte, de sportivii care au reuşit performanţe deosebite la acest concurs, de cei care au contribuit de-a lungul timpului la buna organizare a lui. N-a fost însă o ediţie nostalgică, ci una în care istoria ultimilor 10 ani s-a împletit cu noutăţile şi performanţele prezentului.

Competiţia sportivă de duminică s-a bucurat şi de o vreme ideală: n-a plouat, deşi au fost nori, care în acelaşi timp au făcut să nu fie o căldură sufocantă. S-a concurat pe traseul clasic şi, faţă de ediţiile trecute, au fost prezenţi mai mulţi copii şi femei, peste 200 de fiecare parte. S-a mers mult mai rapid ca în alţi ani datorită traseului pietruit şi uscat.

Clasat la ultimele 3 ediţii pe locul 2 şi făcând în acelaşi timp o muncă de echipă, Alexandru Stancu (Dinamo BikeXpert) şi-a dorit şi s-a pregătit să câştige ediţia aniversară. A evadat devreme, după Aeroportul Otopeni, şi a mers şi cu 50 km/h, astfel că la Palatul Ghica avea un avans de aproape un minut faţă de pluton. A continuat în acelaşi ritm, cu o viteză medie de 32 km/h, şi a trecut linia de sosire cu un avans de peste două minute faţă de coechipierul său Ede Molnar, câştigător acum 2 ani. Acelaşi scenariu şi la Feminin Elite: Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST) s-a desprins devreme de adversare şi a câştigat, a două oară consecutiv, cu un avans de peste 4 minute faţă de coechipiera sa Salome Bondor.

Sunt mulţi ciclişti care şi-au trecut mai multe victorii în palmares la „Prima Evadare” de-a lungul celor zece ani. Gyorgy Levente (Mureş Runners) şi-a păstrat invincibilitatea la Masculin 40-49 de ani, al optulea triumf, el câştigând de fiecare dată de când această categorie este în concurs. Acelaşi lucru la categoria 9-14 ani, rudă şi copil, introdusă de 4 ani; patru victorii pentru Alin Toader, a doua consecutivă alături de Marian Frunzeanu , câştigătorul „Primei Evadări” 2010. Iar Ştefan Morcov (Dinamo-BikeXpert) a obţinut duminică al şaptelea titlu la Ciclocros. La Masculin 30-39 de ani, Daniel Marius Roşioru (PlayBike-XC Riders), câştigătorul ediţiei de debut a „Primei Evadări”, învinge a două oară consecutiv. La fel, Gabriel şi Catălin Neagu la Tandem.

O performanţă deosebită au reuşit Patrick Pescaru (16 ani) şi Ionuţ Alexandru Roman veniţi în acest sezon la NoMad Merida CST. Prezenţi pentru prima dată pe traseu, ei au sosit imediat după concurenţii care au alcătuit podiumul de la Elite, câştigând cu mai multe minute avans categoriile lor de concurs, Masculin sub 19 ani şi respectiv, Masculin 20-29 de ani.

Alţi învingători: Cora Balteş la Feminin Open, Traian Cristian Nuţă (Masculin peste 50 de ani), Cristian şi Alexandru Boncilă (Familie 4-8 ani), Luca şi Pavel Bodareu (Familie 9-14 ani, părinte şi copil), Cecilia Dalvaru şi Florin Coclea la Cuplu şi echipa Vodafone la Companii.

Transmisia în direct a cursei, al doilea an consecutiv, pe mai multe canale de comunicare, a surprins fidel momentele dinaintea startului, cursa şi evenimentele de la Sosire care au culminat cu tombola şi festivităţile de premiere. Au existat câte 4 camere fixe în 3 locaţii: la Plecare, pe traseu şi la Sosire, dar şi 4 camere mobile: pe două biciclete electrice din plutonul fruntaş, pe maşina de deschidere şi într-unul din cele două elicoptere. Au fost interviuri atât la start, cât şi la finiş, dar şi emisiuni în zilele premergătoare cursei de la înscrierea concurenţilor. Au fost transmisii-maraton, încheiate duminică seara cu premierea câştigătorilor la categoriile de vârstă şi la tombolă. Ca o noutate faţă de anii anteriori, favoriţii au putut fi urmăriţi în cursă prin GPS, iar cel mai bun sprinter din concurs, Timotei Păcurar (NoMad Merida CST), a primit premiul Renault Sport Sprint. Şi a mai fost creat un filmuleţ care descrie obiectivele istorice şi punctele de agrement din zonă.

Şi ediţia aniversară a beneficiat de deschizători pe motociclete: Attila Nemes, coordonator de cascadori şi Alex Delcea, director tehnic la Veloteca. Sorin Boriceanu, multiplu campion naţional şi internaţional de triatlon, a alergat duminică pe traseu şi, în acelaşi timp, a ajutat câţiva ciclişti cu probleme tehnice. Prieten al competiţiei, prezentatorul tv Daniel Osmanovici a luat duminică startul pentru a treia oară. Iar realizatorul radio Cătălin Cîrnu a concurat pentru prima oară.

Timp de 10 ani, „Prima Evadare” le-a oferit prilejul celor mai puţin familiarizaţi cu acest sport şi celor mici să se apropie de ciclism, iar pasionaţilor să se întreacă cu cei mai buni concurenţi din ţară. Toţi cei care au trecut linia de finiş au fost premiaţi cu diplome, tricouri şi medalii, au primit o masă caldă şi băuturi hidratante, au avut posibilitatea să facă duş şi masaj, să-şi cureţe şi repare bicicletele. Pe traseu au existat mai multe puncte de alimentare şi hidratare, de rezolvare a micilor probleme tehnice şi autobuze la Sosire pentru aducerea concurenţilor în Capitală. La fiecare ediţie au fost prezente ultimele noutăţi tehnologice: aplicaţii de smartphone, cronometraje intermediare, transmisii pe net şi reţelele sociale, fotografii şi filmuleţe personalizate cu evoluţia participanţilor în concurs. Cursele au fost monitorizate de organizatori, folosindu-se sute de voluntari, două elicoptere, maşini de intervenţie, echipaje de poliţie şi de urgenţă. A crescut constant numărul categoriilor de concurs, ajungându-se la 15, pentru copii şi cei maturi, al premiilor pentru primii clasaţi, dar şi pentru toţi concurenţii, constând în medalii, tricouri sau premii-surpriză la tombole. Şi în zilele ce au precedat cursa s-au acordat mai multe premii în urma concursurilor desfăşurate pe contul de Facebook al competiţiei.

An de an, traseul pe care se desfăşoară competiţia şi drumurile adiacente au fost îmbunătaţite, pietruite şi nivelate în cea mai mare parte. Înainte de fiecare concurs ele sunt curăţate, marcate şi întreţinute corespunzător, putând fi folosite pentru mişcare tot anul. Se încearcă ca din sezonul următor, traseul să beneficieze şi de un marcaj turistic, săgeţi de direcţionare, denumirea segmentelor de drum şi borne kilometrice.

În cei 10 ani de competiţie, au câştigat cursa numeroase sportive şi sportivi consacraţi: Krystina Konvisarova, Emese Fodor, Suzanne Hillbert, Laura Sutcliffe, Daniel Marius Roşioru, Vlad Dinu, Marian Frunzeanu, Marius Petrache, Ede Molnar şi Vlad Dascălu. Zsuzsa Gyurka a câştigat de 3 ori, în timp ce Irina Dumitru, Wouter Cleppe şi Lucian Logigan de două ori.

Multe vedete sau personalităţi au fost prezente la start în cei 10 ani. Dragoş Bucurenci a încheiat cursa de două ori, iar Steven van Groningen (CEO şi preşedinte Raiffeisen Bank) a concurat de 7 ori şi de 3 ori a fost pe podium la categoria sa de vârstă. Ultima oară, chiar anul trecut. Şi Lucian Mândruţă a fost prezent de mai multe ori, ultimă dată concurând împreună cu fiul său la categoria Familie. Au mai participat: Alina Gorghiu, Mihnea Motoc, Robert Turcescu, Emil Bituleanu (CEO Libra Bank) – care a şi câştigat la categoria sa de vârstă, Inaki Berroeta (CEO Vodafone Australia, fost CEO Vodafone România), Marius Dobre (Director Pro FM), muzicienii Sorin Brotnei (Akcent) şi Adrian Igrişan (Cargo). Au mai susţinut competiţia fostul ambasador al Belgiei în România, Philippe Beke şi realizatorul radio Daniel Buzdugan. La ediţiile anterioare, deschizători pe motociclete au fost multiplii campioni naţionali şi internaţionali, Adrian şi Julian Răduţă şi vedeta tv Dani Oţil.

Felicitări tuturor! Ne revedem în 2019!

 

 “PRIMA EVADARE” 2018 ÎN CIFRE

 

  • traseu – 55 de kilometri
  • concurenţi înscrişi – 2.434
  • au fost prezenți sportivi din 10 țări
  • numărul total al sportivilor străini – 54
  • cei mai mulţi sportivi dintr-o ţară străină – 37 de bulgari
  • numărul participantelor înscrise la categoria Feminin Open – 116
  • numărul concurentelor la categoria Elite, dedicată sportivelor legitimate – 5
  • total participante – 233
  • cel mai vârstnic concurent – 70 de ani
  • numărul concurenţilor peste 50 de ani – 96
  • cel mai tânăr participant – 3 ani şi 7 luni
  • numărul copiilor sub 15 ani înscrişi – 206
  • numărul companiilor înscrise în categoria dedicată – 11
  • cei mai mulţi reprezentanţi ai unei companii – 69 (Renault)
  • cupluri concurente înscrise – 27
  • categorii de concurs – 15
  • premii de peste 8.000 de euro
  • premiul câştigătorului: 1.800 de lei
  • fond de premiere sportivi legitimaţi (7 concurenţi): 6.500 de lei
  • premiul câştigătoarei la categoria Elite Feminin: 900 de lei
  • fond de premiere la categoria Elite Feminin (5 concurente): 2.800 de lei
  • fonduri de premiere la categoria la categoriile Familie (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Familie Extinsă – câte 2.400 de lei
  • fond de premiere la categoria Feminin Open (6 concurente): 1.550 de lei
  • 4 puncte de alimentare şi hidratare
  • numărul voluntarilor – 260
  • televiziuni prezente – 6
  • 3 echipaje de urgență
  • 11 echipaje de poliție
  • 30 de membri ai echipei de filmare
  • 3 drone pentru filmări
  • două elicoptere pentru filmări aeriene şi monitorizarea cursei
  • 10 ore de transmisie live a evenimentului
  • 20 de fotografi oficiali
  • servicii de transport concurenţi / biciclete (din zona de Sosire către zona de Start) – 15 autobuze / 6 camioane
  • 22 km au avut de parcurs copiii mai mici de 9 ani
  • cronometrarea cu 7 timpi intermediari
  • tricouri “Top 100”, oferite celor mai buni 100 de concurenţi
  • medalii aniversare turnate în metal “Top 500”, oferite primilor 500 de concurenţi
  • 500 de medalii aniversare turnate în metal pentru toţi participanţii.

 

Evenimentul a fost organizat de C.S. NOMAD MULTISPORT şi se bucură de parteneri entuziaști, precum RENAULT, BCR, KAUFLAND, MERIDA, CST, CARO City Resort şi prietenii de la RedBull.

Pentru detalii suplimentare, imagini foto sau video puteţi accesa www.primaevadare.ro.

 

Contact:

Doina Țiței, Clubul Sportiv NoMad Multisport

E-mail: info@nomadmultisport.ro

 

 

Declaraţii “Prima Evadare” – 10 ani 

Alexandru Stancu (Dinamo-BikeXpert), câştigător “Prima Evadare” 2018

Mi-am dorit demult o victorie la „Prima Evadare” având în vedere că la ultimele 3 ediţii am sosit mereu pe locul 2. Sunt mândru că am reuşit să câştig. E o victorie destul de importantă. În spatele ei se află multă muncă. Anul acesta mi-am alocat mai mult timp pentru antrenamentele pe traseu, am acordat mai multă atenţie alimentaţiei şi odihnei. La ediţia acesta a fost un traseu uscat. A fost mult mai bine ca anul trecut. S-a mers mai tare, diferenţele între concurenţi s-au făcut cu greu.

Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST), câştigătoare la Feminin Elite

A fost fain. Spre deosebire de anul trecut a fost foarte uscat şi mai puţin tehnic, aşa că s-a mers mult mai tare. Am mers bine, m-am simţit bine. M-am desprins de celelalte concurente în primii 5-6 km, apoi am tras tare până la sfârşit. Am fost mai emoţionată ca anul trecut pentru că mi-am dorit să reeditez victoria. E felul meu de a-mi arăta mulţumirea pentru echipa care mă ajută foarte mult. Cred că am fost mai puternică anul acesta şi de aceea n-am simtiţi că a fost chiar aşa de greu. Mi-a plăcut cum arăta traseul. Totul verde, frumos, soare, cald.

Gyorgy Levente (Mureş Runners), câştigător de 8 ori la Categoria 40-49 de ani

La primele două victorii a fost o cursă obişnuită. După a treia a început să devină interesantă. După 8 locuri 1 la categorie, a devenit o obligaţie. Am un prestigiu de apărat. Dar cu anii care trec, mi-e tot mai greu să mă ţin după cei tineri. „Prima Evadare” este printre cursele mele favorite, imediat după este Salzkammergut din Austria. Ca organizare şi atmosferă amândouă sunt la acelaşi nivel. Îi felicit pe organizatori. Fac un lucru minunat.

Cătălin Neagu, câştigător la Tandem la ultimele două ediţii

Am cumpărat bicicleta doar pentru cursa de la „Prima Evadare”. De-a lungul timpului am fost pe toate poziţiile podiumului la această categorie. Anul acesta chiar a fost frumos. Şi traseul şi organizarea sunt foarte bine puse la punct.

Patrick Pescaru (NoMad Merida CST), câştigător la Categoria Masculin sub 19 de ani

De la start am încercat să stau cât mai apoape de cicliştii din frunte. La prima participare, locul 4 la General este foarte bun. M-am simţit bine şi am mers bine. Traseul a fost uscat, de viteză. N-am avut noroi sau altceva să ne încurce. Organizarea de nota 10. Totul este bine pus la punct. Îmi place ca e un concurs mai diferit de celelalte de la noi din ţară. Şi că nu e de urcat. E numai plat, de forţă. Te poţi baza şi pe coechipieri. E şi multă tactică. Vin şi la anul.

Ionuţ Alexandru Roman (NoMad Merida CST), câştigător la Categoria 20-29 de ani

Am fost pentru prima dată la „Prima Evadare”. Este un concurs foarte bine organizat. Şi foarte intens. Am plecat foarte tare de la început cu cei de la Elite. S-au dat foarte multe atacuri. Traseul plat, n-a fost umed şi a fost OK. Foarte bine marcat. Au fost mulţi voluntari. Sunt foarte mulţumit de rezultatul de la General şi de câştigarea categoriei. La anul sper să fie şi mai bine.

Alexandru Delcea, deschizător pe motocicletă

Am făcut traseul „Prima Evadare” pentru prima oară pe motocicletă, după ce am şi concurat în trecut sau am ajutat la organizare. Este un traseu foarte frumos. Pădurile din apropierea sosirii sunt superbe.  Aici mi-au tăiat calea 2 iepuri. Cu 20 km înainte de sosire am făcut pană, dar am mers mai departe. A fost o experienţă unică. Sper s-o repet şi la anul. M-am simţit foarte bine. Din punct de vedere al biciclistului a fost un traseu excelent. A fost puţină umiditate în pădure ceea ce a sporit aderenţa. În schimb, pe câmp, deşi a plouat zilele trecute, a fost destul de uscat.

Daniel Osmanovici, prezentator TV, concurent la ultimele 3 ediţii

A fost o cursă absolut senzaţională. Ceea ce m-a intrigat a fost viteza cu care s-a concurat. Vedeam că am o medie de 20-22 km/h, iar alţii treceau pe lângă mine în mare viteză. Nu sunt un avansat, dar totuşi… Mi s-a părut că s-a mers foarte tare. Terminând sub 3 ore, mă aşteptam să fiu mai aproape de Top 500. Am terminat pe locul 632. Totuşi, sunt foarte mulţumit de timpul obţinut. Am fost şi la recunoaştere şi am văzut zonele mai delicate. Pentru mine traseul a fost nefiresc de uscat şi foarte rapid. Nu înseamnă că n-o să mai revin şi la ediţiile viitoare.

Viorica Puică, organizator „Prima Evadare” la toate cele 10 ediţii

Acum 10 ani eram doar câţiva prieteni. Concursul acesta îţi dă puterea să crezi că se pot face lucruri frumoase împreună. Poţi să educi oamenii să iubească sportul, natura. „Prima Evadare” mi-a dat încrederea necesară pentru a-mi rezolva nişte probleme de sănătate. De fiecare dată când vin aici mă încarc cu energie pozitivă şi speranţă că oameni cu suflet, dacă se adună împreună, pot crea ceva minunat.

About Doina.T

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow