Mommy HAI, alături de partenerii săi de încredere, organizează activitățile pentru copii din cadrul evenimentului Prima Evadare de anul acesta – un prilej minunat de conectare în familie, distracție și descoperire de experiențe valoroase. 
Te invităm să-i descoperi nu doar acum, ci şi după eveniment, oricând îți dorești să îi vizitezi sau să apelezi la serviciile lor, pentru că în spatele fiecărei activități stă o echipă dedicată care pune copiii şi nevoile lor în centrul oricarei acțiuni.
Descarcă aplicația gratuită Mommy HAI în care găsești profilul fiecărui partener prezent la Prima Evadare din acest an, cu toate activitățile actualizate, atelierele disponibile, evenimentele viitoare și ofertele speciale. Totul este centralizat, clar și organizat pe vârste, ca să alegi rapid ce vi se potrivește.
Natalia’s Bookshop – Independent Usborne Partner
La standul nostru, copiii și părinții vor putea răsfoi, explora și achiziționa cărți adaptate vârstei și intereselor celor mici: de la cărți senzoriale și interactive pentru bebeluși, până la enciclopedii, cărți de activități, puzzle-uri și colecții STEM pentru copiii mai mari. În plus, vom oferi recomandări personalizate în funcție de vârsta și nevoile educaționale ale fiecărui copil. 🎨👶🧠
Scopul activității este de a promova lectura de plăcere în rândul copiilor și de a susține părinții în alegerea materialelor educaționale potrivite.
De asemenea la standul nostru, copiii vor putea desena și desfășura activități pe fișe pentru a testa conținutul cărților Usborne!
Natalia’s Bookshop – Independent Usborne Partner aduce mai aproape de copii unele dintre cele mai îndrăgite și apreciate cărți educative în limba engleză. 📚✨
Selectate cu grijă pentru toate vârstele, aceste cărți sunt recunoscute pentru calitatea conținutului, ilustrațiile captivante și diversitatea tematică, transformând fiecare pagină într-o experiență de învățare plăcută.
Prin joacă, curiozitate și descoperire, îi invităm pe cei mici să îndrăgească lectura și să învețe natural, în ritmul lor.
Pentru că cele mai frumoase povești sunt cele care cresc odată cu ei. 💗📚
Contact: dianaelenapacuraru@gmail.com 0722564762
Twinkle Star – București
Joc Riddle & Doodle – vizitatorii sunt invitați să participe la o activitate interactivă care transformă învățarea limbii engleze într-o experiență distractivă și captivantă. Cartonașele interactive combină jocul de ghicitori cu desenul creativ, oferind copiilor o modalitate unică de a explora limba engleză prin joacă.
Fiecare copil alege un cartonaș și descoperă pe o parte o ghicitoare în limba engleză, menită să îi stârnească curiozitatea și să îi ajute să își îmbogățească vocabularul. După ce găsesc răspunsul, copiii întorc cartonașul și completează o imagine de tip „join the dots”, care dezvăluie vizual soluția într-un mod amuzant și creativ.
Tombola Twinkle Star – București cu premii garantate pe loc sau reduceri la cursuri & ședințe gratuite
La Twinkle Star oferim cursuri de limba engleză Cambridge pentru copii de la vârste fragede până la nivel avansat, într-un mediu modern, prietenos și interactiv. Suntem primul Cambridge English Educational Centre din România și singurul centru care este atât centru de pregătire, cât și centru de examinare Cambridge din țară, oferind astfel un parcurs educațional complet și coerent. Activitatea noastră este organizată în mai multe sedii din Sector 3, Sector 5, Chiajna și Dragomirești, pentru a fi cât mai aproape de familii și ușor accesibilă. Copiii învață prin joc, activități creative și metode interactive, dezvoltându-și treptat abilitățile de comunicare în limba engleză și pregătindu-se pentru examenele Cambridge. Punem accent pe progres individual, încredere în sine și bucuria de a învăța, într-un cadru educațional cald și motivant.
Contact: bucuresti@twinklestar.ro 0744316475 twinklestar.ro
Scoala De Sah
Vom organiza la stand activități interactive de șah pentru copii și adulți: partide demonstrative, mini provocări logice, jocuri de strategie și sesiuni de inițiere în șah. Participanții vor putea descoperi beneficiile șahului pentru concentrare, răbdare și gândire strategică, într-un mod relaxat și accesibil întregii familii.
Desfăşurăm cursuri și activități educaționale prin șah pentru copii și adolescenți, atât la nivel de inițiere, cât și de performanță. Prin programul „Școala de Șah”, organizăm cursuri în mai multe locații din București și online, turnee, cantonamente, tabere și evenimente dedicate dezvoltării copiilor prin sportul minții. Activitatea noastră pune accent atât pe performanța sportivă, cât și pe dezvoltarea abilităților cognitive și emoționale: concentrare, disciplină, răbdare, luarea deciziilor și încrederea în sine. Clubul nostru este clasat în topul cluburilor de juniori din România și reunește copii din întreaga țară, într-o comunitate activă și pasionată de șah.
Contact: contact@scoaladesah.ro 0720565855 scoaladesah.ro
Ancora Hub
Copiii vor scrie, vor desena, decora o pagina de jurnal artistic. În plus vom avea un joc artistic think outside the box si Tombola cu premii.
Cursuri si activitati pentru copii, recurente si evenimente one time. De la robotică, programare și experimente științifice fascinante (chimie, fizica, electronica), până la cursuri creative de desen în cărbune, teatru de umbre, pictură, pian, vioara, chitara, canto, și ateliere muzilcale si de meșteșuguri (impaslit lana, creatii cu lavanda, modelaj in lut).
Contact: loredana.foca@yahoo.com 0761 50 20 83
Every Can Counts
Aducem 2 instalații, structuri doze, Fluturele si Inima. Iar ca ateliere avem desen pe dozele de aluminiu, colantare, puzzle-uri și aruncatul la coș. Vom sta pe păturici de picnic.
Fondat în 2009 în Regatul Unit, Every Can Counts este un program internațional de
conștientizare dedicat implicării oamenilor în reciclarea dozelor de băuturi, oriunde s-ar afla, acasă, la serviciu sau pe drum. Activ în 20 de țări, în Europa, Brazilia, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii, programul promovează reciclabilitatea infinită și potențialul circular al fiecărei doze transformate într-una nouă, transformând gesturile cotidiene în acțiuni cu impact durabil.
anca.arau@zackepr.com 0721717088 everycancounts.eu
Facebook https: facebook.com/everycancountsromania
Neurofeedback NeurOptimal. BRAIN QUANTUM
Oferim antrenament cerebral avansat cu NeurOptimal®, conceput pentru a susține sportivii în atingerea performanței de vârf
⭕ Timp de reacție și luarea deciziilor mai rapide
⭕ Reducerea stresului și a anxietății de performanță
⭕ Coordonare îmbunătățită între minte și corp
Instructor Dynamical Neurofeedback®️NeurOptimal®️
✔️Advanced trainer Neurofeedback®️NeurOptimal®️
✔️Consilier de dezvoltare personală
✔️Consilier medical
Contact: deliaviorica.rus@gmail.com 0722631336 indrumaremedicala.ro
Facebook: facebook.com/indrumaremedicala.ro
Grădiniță cu program normal și prelungit Christophori
Atelier Waldorf – Ud pe Ud & Desen cu Cerate
Vă invităm la un atelier creativ inspirat din pedagogia Waldorf, dedicat copiilor care doresc să exploreze culoarea, forma și imaginația prin experiențe artistice autentice și senzoriale.
🎨 Tehnica „Ud pe Ud”
Copiii vor picta pe hârtie umedă, folosind acuarele fluide și transparente. Culorile se întâlnesc, se împletesc și creează armonii delicate, oferind libertate de expresie și bucuria descoperirii. Activitatea susține dezvoltarea sensibilității artistice, a răbdării și a stării de calm interior.
🖍️ Desen cu cerate
Prin desenul cu blocuri și creioane cerate, cei mici vor experimenta culoarea și forma într-un mod natural și creativ. Exercițiile stimulează coordonarea, motricitatea fină, atenția și imaginația, într-o atmosferă caldă și relaxată.
🌿 Atelierul pune accent pe:
* creativitate liberă;
* explorare senzorială;
* conectare cu ritmul și armonia culorilor;
* exprimare autentică prin artă.
Activitățile sunt adaptate vârstei copiilor și se desfășoară într-un mediu blând, prietenos și inspirat de valorile Waldorf.
Grădinița Waldorf Christophori este un spațiu educațional dedicat copilăriei trăite cu bucurie, echilibru și respect pentru ritmul natural de dezvoltare al fiecărui copil. Inspirată de principiile Rudolf Steiner, grădinița pune accent pe dezvoltarea armonioasă a copilului din punct de vedere emoțional, social, creativ și practic.
În cadrul activităților zilnice, copiii sunt încurajați să descopere lumea prin joc liber, povești, muzică, pictură, modelaj, desen cu ceară, activități practice și experiențe apropiate de natură. Ritmul zilei și al anotimpurilor are un rol esențial în organizarea activităților, oferind copiilor siguranță, stabilitate și armonie interioară.
Mediul educațional este atent pregătit cu materiale naturale și o atmosferă caldă, apropiată de cea familială, pentru a susține imaginația, autonomia și relațiile sănătoase dintre copii și educatori. În pedagogia Waldorf, copilul este privit ca o individualitate unică, iar educația urmărește cultivarea încrederii, a creativității și a iubirii pentru învățare.
Contact: contact@gradinitachristophori.ro 0770861602
Casa CuMinte | Lady Cozac
La standul Casa CuMinte, vom avea activități interactive, mini exerciții de autocunoaștere prin dezlegarea unui rebus și discuții despre obiceiurile sănătoase prin mini provocări de îndeplinit. Părinții pot afla detalii despre taberele de vară și programele coordonate de psihologul educațional Ana Maria Toma și de Alexandra Cozac – antrenor în obiceiuri sănătoase.
Casa CuMinte este un spațiu dedicat dezvoltării emoționale și educației conștiente pentru copii, adolescenți și părinți. Organizăm ateliere, grupuri de dezvoltare personală, consiliere psihologică, tabere urbane și programe educaționale care susțin încrederea în sine, autonomia, relațiile sănătoase și echilibrul emoțional. Activitățile sunt coordonate de Ana Maria Toma, psiholog educațional și clinician, și sunt construite într-un mod practic, cald și adaptat nevoilor reale ale copiilor și adolescenților. Ne dorim să oferim experiențe care îi ajută pe cei mici să se înțeleagă mai bine, să își exprime emoțiile sănătos și să își descopere resursele interioare într-un mediu sigur și empatic.
Contact: alexandra@ladycozac.ro 0754020677
Prima Evadare Cel mai mare maraton de ciclism cross country din România







