Prima Evadare, cel mai mare maraton al Europei de Est, este ocazia perfectă unde poţi încerca aderenţa anvelopelor în condiţii de off-road. De ce acest lucru? Pentru că terenul este accidentat însă nu atât de provocator ca cel de la munte unde trebuie să fii sigur că anvelopele pe care le ai sunt cele potrivite şi oferă aderenţa potrivită.
BikeFun şi anvelopele CST sunt şi anul acesta sponsor principal şi partener tehnic la Prima Evadare. Practic la fiecare check point al maratonului vei beneficia de asistenţă tehnică CST fie că e vorba de o pană sau o cameră de rezervă. Iar partener tehnic înseamnă că pentru concurent asistenţa va fi complet gratuită.
Gama de anvelope şi camere CST este extrem de variată însă pe noi ne interesează opţiunile de off-road pentru roţile de 26 inch, 27,5 şi 29er. CST acoperă toate aceste dimensiuni şi în plus pentru fiecare în parte există opţiuni diferite de profil fiecare optimizat pentru o anumită suprafaţă de rulare, de la uscat şi rapid la umed şi alunecos.
Spre exemplu CST JACK RABBIT este varianta perfectă pentru un traseu uscat pe care se poate pedala la viteză maximă, atât de repede încât ai şanse să nu fii nevoit să opreşti la punctele de alimentare. CST JACK RABBIT este disponibil în variantele 26 şi 29 inch.
CST CABALLERO spre exemplu este potrivit pentru teren moale şi care dispune de aderenţă mai slabă. Disponibil în variantele 26 şi 29 Caballero este alegerea potrivită dacă la concurs va ploua. În plus această anvelopă dispune şi de tehnologia EPS – EXCEPTIONAL PUNCTURE SAFETY care îţi oferă o super protecţie anti-pană.
Pe de alta parte există şi anvelope „bune la toate”. CST MTB ALL PURPOSE este opţiunea ce dispune de un profil potrivit şi pentru viteză, dar şi pentru aderenţă. Disponibilă în dimensiunile de 26 şi 27,5 inch anvelopa este mai simpla talonul fiind din sârmă, iar compoziţia Single Compound. Însă preţul este cât se poate de accesibil. La doar 57 lei CST All Purpose ar trebui să facă parte din arsenalul oricărui pasionat de bicicletă.
Te aşteptăm la Prima Evadare pe 21 mai 2017 ştiind că te poţi baza pe anvelopele CST şi pe asistenţa tehnică oferită de BikeFun la fiecare punct de alimentare.