Începând cu anul 2012 prietenii noştri de la Societatea Română Yumeiho au fost alături de Prima Evadare şi le-au oferit concurenţilor un masaj tradiţional japonez YUMEIHO.
Terapia YUMEIHO® constă în aplicarea metodica a unui ansamblu complex de procedee manual şi exerciţii fizice în scopul reabilitării echilibrului funcţional al organismului uman. Această terapie poate fi aplicată în scopul prevenirii sau încetinirii evoluţiei suferinţei deja prezente. Procedeele terapeutice manuale aplicate în scop profilactic sau corectiv în cadrul terapiei Yumeiho constau în: tehnici de manipulare şi mobilizare osteoarticulară, gimnastică mio-articulară pasivă, procedee de punctopterapie, tehnici şi procedee speciale de masaj, elemente de stretching, metode de corectare respectiv de echilibrare a posturii. Astfel concurenţii, după terminarea cursei de 58km au avut posibilitatea să apeleze la terapeuţii Yumeiho şi să beneficieze de aceste tehnici derivate din elemente ale medicinei tradiţionale chineze şi japoneze, cum ar fi practica ancestrala Zheng Ti Fa (aplicaţii terapeutice manuale practicate în cadrul cunoscutei mănăstiri SHAOLIN).
În 2014 Prima Evadare îi va avea în continuare alături şi îi veţi putea găsi la cortul dedicat masajului tradiţional japonez – YUMEIHO!