Home / Nomad Trails

Nomad Trails

Am centralizat aici o parte din traseele de bicicletă făcute de noi. Începând de la sud către nord, de la Moon Time Bike – traseul de mountain bike din centrul Bucurestiului, continuând cu buclele din Băneasa, și apoi pe traseul Prima Evadare, buclele Prima Evadare din Codrii Vlăsiei către nord, până la Snagov și apoi, și mai la nord, până la traseele Transilvania Bike Trails Race and Network din zona Viscri, Saschiz, Colinele Transilvaniei. Toate acestea vor fi urcate și pe viitoarea platforma nomad-trails.ro

Vrem să lăsăm fiecărei comunități, pe unde trec traseele noastre, câte o buclă simplă pentru ieșiri cu bicicleta în aer liber și vouă o rețea de trasee pe care le puteți folosi pentru antrenamentul Prima Evadare sau pentru mentinerea voastră într-o condiție fizică bună în orice perioadă a anului.

Pe buclele Prima Evadare se vor organiza si antrenamente oficiale, deci urmariți pagina de facebook, newsletterul, pentru cei înscriși, și celelalte mijloace de comunicare.

Cele mai frumoase, variate și ușor de făcut sunt Bucla Mică, Medie și cea Mare în funcție de cât timp și ce condiție fizică aveți. Puteți să vă adaptați traseul și să schimbați de la mare la mică în punctul de ramificare (CP8 după baraj/digul de pamant unde e si izvorul la care vă puteți alimenta)

*În  cea mai mare parte sunt marcate, dar pentru ca avem „prieteni” pe care-i știți și mai dau cu vopsea neagră peste ele, e important să aveți la îndemână ori harta google unde vă puteți localiza ori să le urcati pe GPS.. În principal traseele sunt destul de intuitive, bătătorite, curățate.

Traseele București (Tineretului și Pădurea Băneasa)

Traseul/poteca din Parcul Tineretului
https://www.strava.com/routes/3079311019184007578

Traseul scurt din Padurea Baneasa – 8km
https://www.strava.com/routes/3001899170331019896

Traseul lung din Padurea Baneasa – 15km
https://www.strava.com/routes/3001900416726815352

Rețeaua de trasee din  Ilfov (Buclele Prima Evadare din Codrii Vlăsiei)

Vizualizare in format google maps iar in cazul in care va rataciti puteti da clic aici pentru localizare.

Pentru a salva harta și sa fiti localizați în timp real, intrați in contul vostru Google Maps, deschideți harta pe calculator, apăsați pe steluta ca să o salvați la favorite, apoi puteți vizualiza harta din telefon, în aplicația Google Maps – la Favorite.

Bucla Mică Prima Evadare (marimea S) 
Cu intrare pe poteca verde din Balotesti – una dintre cele mai frumoase
https://www.strava.com/routes/3078353396851615648

Bucla Mică Prima Evadare (S)
Cu plecare de oridunde de pe bucla (Palatul Ghica, CP7 – Edenland, Laguna Verde, Restaurantul Arena – Moara Vlasiei)
E si mai scurta pentru cei care o fac dupa programul de lucru.
https://www.strava.com/routes/3079321090451074458

Bucla Medie Prima Evadare (M) – 27km
Plecarea poate fi de oriunde de pe traseu (Palatul Ghica, Edenland, Laguna Verde, Restaurantul Arena)
https://www.strava.com/routes/3078357980035128018

Bucla Mare Prima Evadare (L) – 32km
Cea mai potrivita pentru o tura de jumatate de zi. Plecarea poate fi de oriunde de pe traseu (Palatul Ghica, Edenland, Laguna Verde, Restaurantul Arena)
https://www.strava.com/routes/3078344471798557600

Bucla Mare Prima Evadare (L) – 40km cu intrare din Balotesti pe Poteca Verde
https://www.strava.com/routes/3078350660433599186

Bucle către finsh/Snagov

Bucla la Snagov/finish partea a 2-a a traseului Prima Evadare cu plecare de la Palat si intoarcere pe drumul cel mai scurt
https://www.strava.com/routes/3079330041244329370

Bucla la Snagov/finish cu partea a 2-a a traseului Prima Evadare cu plecare din Diminei si include drumul cu stalpi western de telegraf
https://www.strava.com/routes/3079333246984313242

Bucla la Snagov/finish cu partea a 2a a traseului Prima Evadare cu intoarcere putin mai lunga dar mai frumoasa
Plecarea poate fi de oriunde de pe traseu, dar am pus Restaurantul Arena sa aveti unde sa mancati dupa :P
https://www.strava.com/routes/3078436152586164946

Traseele Prima Evadare

Zone din traseul Prima Evadare se pot schimba in functie de calitatea drumurilor, lucrari, pietruiri, estetica potecilor si starea lor. Mai jos sunt variantele aproximative.
Pentru antrenamente va recomandam traseele din partea a 2-a a traseului si sunt multe varianta in bucla recomandate pe site.

*Varianta aproape clasica care poate fi facuta acum:
https://www.strava.com/routes/3093282535937894806

Varianta aproximativa pentru vreme mai putin favorabila:
https://www.strava.com/routes/3079369780954593690

Rețaua de traseele TBT Race din Colinele Transilvaniei (Viscri, Saschiz, Mesendorf, Criț, Sighisoara)

Traseele TBT Race sunt in curs de updatare. O parte dintre ele le puteti verifica pe site-ul TBTRace.ro aici, pentru concurs, si aici pentru celelalte optiuni. (sunt în curs  de completare)

Nomad Trails

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow