Home / Parteneri activități

Parteneri activități

Mommy HAI, alături de partenerii săi de încredere, organizează activitățile pentru copii din cadrul evenimentului Prima Evadare de anul acesta – un prilej minunat de conectare în familie, distracție și descoperire de experiențe valoroase. Parteneri activități

Te invităm să-i descoperi nu doar acum, ci şi după eveniment, oricând îți dorești să îi vizitezi sau să apelezi la serviciile lor, pentru că în spatele fiecărei activități stă o echipă dedicată care pune copiii şi nevoile lor în centrul oricǎrei acțiuni.

Descarcă aplicația gratuită Mommy HAI în care găsești profilul fiecărui partener prezent la Prima Evadare din acest an, cu toate activitățile actualizate, atelierele disponibile, evenimentele viitoare și ofertele speciale. Totul este centralizat, clar și organizat pe vârste, ca să alegi rapid ce vi se potrivește.

Grădinița Oaki

Grădinița Oaki este un spațiu unde copilăria este prețuită și respectată, iar învățarea se face cu bucurie. Educația este centrată pe copil, într-un mediu blând și echilibrat care încurajează autonomia, creativitatea și încrederea în sine. Oaki oferă activități diverse, ieșiri în natură, ateliere senzoriale și educație socio-emoțională, construind o fundație solidă pentru anii de școală.

Adresă: București, Str. Gheorghe Țițeica nr. 142
Categorie de vârstă: 2 – 6 ani
Site: https://gradinitaoaki.ro
Profil Mommy HAI Grădinița Oaki

Muze Kids AfterschoolParteneri activități

Muze Kids este locul unde școala continuă cu zâmbetul pe buze. Programul afterschool include teme asistate, ateliere de dezvoltare personală, jocuri educative și sport. Copiii își dezvoltă încrederea în sine, creativitatea și abilitățile sociale, totul într-un mediu sigur, modern și prietenos.

Adresă: București, Str. Barbu Văcărescu nr. 241A
Categorie de vârstă: 6 – 10 ani
Site: https://muzekids.ro
Profil Mommy HAI Muze Kids

Satu’ lu’ Pupu

este o fermă educațională și un spațiu de joacă autentic, unde copiii interacționează direct cu animalele, află despre viața la țară și participă la ateliere creative în aer liber. O destinație de relaxare și învățare pentru întreaga familie, cu mâncare sănătoasă, experiențe senzoriale și multă voie bună.

Adresă: Ciolpani, județul Ilfov
Categorie de vârstă: 2 – 12 ani
Site: https://satulupupu.ro
Profil Mommy HAI Satu lu’ Pupu

Fundația Dana Voiculescu

Joaca de-a copilăria cu Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate (FDVS)!

La standul FDVS ne întoarcem la esență: copilăria cu joacă, zâmbete și curiozitate. Sub motto-ul „Joaca de-a copilăria”, echipa Fundației Dana Voiculescu pentru Solidaritate vine cu un stand plin de voie bună!
Ce ne-a pregătit FDVS?
Atelier LEGO – unde micile piese dau naștere marilor idei.
Creare accesorii – pentru mânuțe îndemânatice și imaginație fără limite.
IQ Puzzle – pentru minți istețe care adoră provocările.
Vă așteptăm cu drag și entuziasm la standul FDVS, să ne (re)amintim împreună cât de frumos e să fii copil!

Fundația Dana Voiculescu se implică activ în educația și sprijinirea copiilor și tinerilor din medii defavorizate. Organizează ateliere, cursuri, tabere și campanii de conștientizare, contribuind la o societate mai echitabilă. Proiectele lor sunt construite pe empatie, respect și șanse egale.

Adresă: București, Bd. Dacia nr. 63
Categorie de vârstă: 6 – 18 ani
Site: https://fundatiadanavoiculescu.ro
Profil Mommy HAI Fundația Dana Voiculescu

Ideal Board Games

Ideal Board Games a luat naștere în 2005, odată cu lansarea în limba română a jocului „Settlers of Catan”, un titlu care a marcat începutul revoluției board games în România. De atunci, ne-am propus să aducem publicului cele mai bune jocuri moderne de societate, traduse și adaptate cu grijă: de la „Reteaua Energetică” și „Pandemic”, la „Ubongo” și „Stai la coadă”.

Astăzi, Catan este un fenomen global, iar pasiunea pentru jocuri de calitate crește constant și la noi, alături de o comunitate tot mai mare de jucători entuziaști.
Site: www.ibg.ro 

Oskar Before and Afterschool

La Oskar Before and After School, credem că fiecare copil merită un mediu sigur si  cald în care să crească, să învețe și să se dezvolte în ritmul său. Cu o experiență de peste 12 ani în educația non-formală, am construit un spațiu în care copiii sunt ascultați, sprijiniți și încurajați să-și descopere potențialul, iar părinții se pot baza pe o echipă dedicată și profesionistă. Prin activități atent gândite și prin ghidarea unei echipe de profesori și pedagogi calificați, susținem educația continuă și dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Ne dorim ca părinții să simtă că au găsit un cadru educațional de încredere–  unul care pune accent pe grijă, echilibru și sprijin real. 

Adresă: București, Str. Răsăritului nr. 16
Categorie de vârstă: 1,5 – 6 ani
Site: https://gradinitaoskar.ro
Profil Mommy HAI Oskar Before and Afterschool 

Mânuțe Blânde

Mânuțe Blânde este un centru educațional și de îngrijire timpurie, care oferă suport emoțional și dezvoltare armonioasă pentru bebeluși și copii mici. Se pune accent pe relația părinte-copil, siguranță, empatie și dezvoltare senzorială, într-un ritm adaptat fiecărui copil.

Adresă: București, Str. Drumul Ciorogârla nr. 80
Categorie de vârstă: 0 – 3 ani
Site: https://manuteblande.ro
Profil Mommy HAI Mânuțe Blânde

EduBricks

Atelierele de robotică LEGO® SPIKE Essential și  LEGO® SPIKE Prime reprezintă o oportunitate extraordinară pentru copiii pasionți de tehnologie de a explora lumea captivantă a roboticii și programării, într-un mod practic, interactiv, distractiv. Combinând elemente LEGO® atractive, un hardware ușor de utilizat și un limbaj de codare vizual de tip block sau text,  atelierele de robotică LEGO® SPIKE îi învață pe copii cum funcționează roboții și inteligența artificială, si cum le putem programa anumite comportamete specifice.

La aceste ateliere copiii vor construi modele și roboți LEGO® ce pot varia de la creații simple la modele complexe, fiecare având un scop specific și îndeplinind anumite sarcini și activități. Setul include motoare, senzori, grilă matrix luminoasă și o unitate inteligentă, permițând copiilor să creeze și să programeze modele interactive care îi ajută să înțeleagă concepte esențiale din lumea tehnologiei și roboticii.

LEGO® SPIKE vine cu o interfață de programare vizuală intuitivă iar copiii vor învăța să folosească acest software pentru a programa modelele LEGO® să execute anumite sarcini și activități. Atelierele oferă o introducere captivantă în lumea tehnologiei și roboticii iar interfața vizuală și experiențele practice facilitează înțelegerea logică a programării. Acestea oferă o bază solidă pentru dezvoltarea ulterioară a competențelor în domeniul STEM și ajută copiii să devină creatori încrezători ai tehnologiei de mâine.  De asemenea, cursurile sunt concepute pentru a încuraja creativitatea, atenția la detalii, gândirea logică și abilitățile de rezolvare a problemelor, toate acestea într-un mediu de învățare colaborativ și distractiv. Recomandat copiilor de 6 – 12 ani.

Edu Bricks transformă LEGO® în instrument educațional, dezvoltând gândirea logică, abilitățile STEM și colaborarea între copii. Prin ateliere tematice, copiii învață să construiască, să programeze și să rezolve probleme, într-un mod distractiv și interactiv.

Adresă: București, Str. Elena Caragiani nr. 16
Categorie de vârstă: 5 – 12 ani
Site: https://edubricks.ro
Profil Mommy HAI EduBricks 

Metha Health

Metha Health este o clinică ce își propune să ofere tratament specializat efectuat de către medici cu experiență și certificări internaționale. Oferă o întreaga gamă de tratamente și proceduri la standarde înalte pentru toți pacienții. Iar prevenția începe din copilărie. 

Adresă: București, Str. Intrarea Ialomiței nr. 4
Categorie de vârstă: 4 – 14 ani (și părinți)
Site: https://www.metha-health.com/

Luc Arena

Luc Arena este un spațiu modern dedicat sportului și distracției pentru copii. Găzduiește petreceri, competiții și antrenamente în medii sigure și dinamice, promovând mișcarea ca formă de dezvoltare sănătoasă.

Adresă: București, Str. Valea Cascadelor nr. 21
Categorie de vârstă: 5 – 14 ani
Site: https://lucsportarena.ro

Kllar Educational

Kllar Educational dezvoltă programe pentru copii și părinți care susțin educația socio-emoțională, comunicarea non-violentă și gândirea critică. Oferă traininguri, cursuri și ateliere într-un format accesibil și cald.

Adresă: București, Str. Bujorului nr. 9
Categorie de vârstă: 5 – 18 ani
Site: https://kllareducational.ro
Profil Mommy HAI Kllar Educational Hub

Școala de Șah

Școala de Șah aduce în zona de joacă o experiență interactivă pentru minți curioase! Copiii vor putea învăța mișcările de bază ale pieselor, vor descoperi strategii simple și vor juca partide amicale alături de antrenorii noștri. Atât începătorii, cât și cei pasionați de șah sunt bineveniți să se așeze la mesele de joc.

Această școală dedicată jocului de șah oferă cursuri pentru începători și avansați, dezvoltând răbdarea, strategia și puterea de concentrare a copiilor. Sub îndrumarea unor antrenori pasionați, copiii se bucură de progres real și participă la competiții.

Adresă: București, Str. Vasile Lascăr nr. 144
Categorie de vârstă: 5 – 14 ani
Site: https://scoaladesah.ro
Profil Mommy HAI Şcoala de Şah

Povești din condei

Atelierele pentru copii sunt orientate in principal catre cei care deja scriu si citesc, insa sunt bineveniti si cei mai mici, intrucat sunt interactive si sigur pot acomoda si prezenta micilor ochi curiosi.

Copiii isi creaza propriul semn de carte, scriu numele cu manuta lor, si aplica singuri si sigiliul din ceara colorat si jucaus. Exersam si litere colorate, invatam mici trucuri pentru scris frumos si ne amintim de ce este important sa scriem de mana, inca de la varste fragede.

Un atelier de scriere creativă pentru copii care încurajează exprimarea prin cuvinte, imaginația și empatia. Copiii își construiesc propriile povești, învață despre structura narativă și își descoperă vocea personală.

Adresă: Online / București
Categorie de vârstă: 6 – 12 ani
Site: https://povestidincondei.ro

Raptors FUELING YOUNG CHAMPIONS!

La Raptors.ro, credem că fiecare pedală rotită împreună întărește legătura dintre copii și părinți. Bicicletele noastre nu sunt doar un mijloc de transport; ele sunt cheia către aventuri nesfârșite și amintiri prețioase în familie. 

Începând de la primele zile de explorare ale copiilor, până la aventurile mai îndrăznețe ale adolescenței, avem biciclete care să crească odată cu ei. Fiecare model este creat pentru a încuraja încrederea, independența și dragostea pentru natură.

La Raptors.ro, susținem un stil de viață activ și sănătos pentru întreaga familie. Încurajăm părinții să fie modele pentru copiii lor, să exploreze împreună și să descopere bucuria mișcării în aer liber.
Site: www.raptors.ro 

Sun Adventure

Sun Adventure organizează tabere, excursii și activități outdoor pentru copii, cu accent pe aventură, autonomie și lucru în echipă. Programele sunt create pentru a stimula curiozitatea, încrederea și responsabilitatea.

Adresă: București (cu plecări în locații diverse)
Categorie de vârstă: 6 – 14 ani
Site: https://sunadventure.ro

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow