Home / Stiri / Prima Evadare 2019 sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja

Prima Evadare 2019 sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja

Prima Evadare 2019, sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja – Peste alți 10 ani, când vom depăna amintirile strânse la cel mai mare maraton de ciclism cross-country (Point to Point XCP) din estul Europei, așa cum am făcut-o anul trecut la ediția-aniversară 10 ani de “Prima Evadare”, primul gând privind competiția desfășurată duminică 19 mai se va îndrepta spre Gunn-Rita Dahle Flesja.

Prezența sa la start a conferit o valoare și mai mare concursului ce se desfășoară în pădurile și pe câmpurile de la marginea Vechilor Codri ai Vlăsiei. Retrasă de doar câteva luni din circuitul profesionist, fiind campioană europeană en-titre la proba de mountain bike maraton XCM, cea supranumită „Mountain bike Queen”, a marcat acest sport timp de peste două decenii și de duminică și pe pasionații de ciclism din țară. Am putut să ne dăm seama cu toții, la faţa locului sau în transmisiile live, de ce este supranumită „Regina mountain bike”-ului. Nu doar pentru că câștigat 10 Cupe Mondiale, 9 Campionate Europene și medalia de aur la Olimpiada de la Atena, palmares unic în lumea mtb-ului, dar carisma, politețea și naturalețea pe care le prezintă atunci când merge pe bicicletă, dă interviuri sau premiază concurenții, așa cum a făcut duminică, la cea de-a XI-a ediție a “Primei Evadări”, o fac să arate ca o regină neîncoronată.

Ca la fiecare ediție, pregătirea și desfășurarea concursului a testat din nou limitele organizatorilor mai ales ca a plouat in fiecare zi timp de 2 saptamani si lucrarile de amenjare au fost mult îngreunate. În fiecare an, desfășurarea de forțe este uriașă și totul trebuie pregătit până în cel mai mic detaliu, la un concurs la care participă peste 2.000 de oameni. Iar la această ediție, vremea a fost un adversar puternic ce a trebuit depășit. Dar aprecierile privind organizarea primite din partea unei sportive care a luat parte la cele mai importante competiţii de pe mapamond, au mai făcut să treacă oboseala acumulată în săptămâni şi chiar luni de muncă.

Adrenalină, efort şi strategii de echipă pentru sportivii experimentaţi, distracție și tactici de abordare a traseului pentru ceilalți, soare şi căldură pentru toată lumea, după atâtea  ploi, iată care au fost ingredientele unei zile reușite pentru cei care au concurat. Iar pentru susţinătorii lor şi fanii mişcării, o evadare în natura care a mai rămas la marginea Bucureștiului, o trecere spre vară și petrecerea timpului într-un mod plăcut în aer liber, în parcă singura zi călduroasă din această lună ce n-a stat sub ameninţarea ploii.

A fost o cursă nebună în faţă, de departe cea mai disputată din cele 11 de până acum. Majoritatea concursurilor se decideau pe la jumătatea traseului, atunci când se desprindea cel mai în formă concurent și, ajutat de coechipieri, își creștea constant avansul. Acum lucrurile au stat cu totul altfel. La intrarea în pădure, primii 15 clasaţi în acel moment au greşit drumul, fiind întrecuţi de un grup numeros de urmăritori! Au reînceput depăşirile, iar la Stână, după 9 kilometri parcurşi, se formaseră trei grupuri de circa 10 ciclişti fiecare, care s-au păstrat până la final. Primul, alcătuit în majoritate de cei de la Elite Masculin, al doilea de restul concurenţilor de la Elite şi de cei care au luptat pentru poziţiile fruntaşe la principalele categorii la Masculin şi Ciclocros, iar un al treilea, condus de foştii ciclişti profesionişti Gunn-Rita Dahle Flesja şi Alex Ciocan, alături de Timotei Pacurar si Marin Marian de la NoMad Merida CST. Au urmat mai multe sprinturi şi încercări de evadari, anihilate însă de pluton sau de colegii de echipa ai favoritilor. Cu 2-3 kilometri înainte de final, Raul Sînza (Carcover) a reuşit să treacă în frunte, pe o poteca mai tehnica şi să câştige, profitând şi de faptul că Ede Molnar (Dinamo BikeXpert), învingător acum 3 ani la Prima Evadare, a făcut pană la trecerea peste calea ferată aflată la intrarea în ultimul kilometru. Locul 3 îi revine campionului polonez de mtb Dariusz Batek (CST 7R), care era cumva favorit, avand in vedere palmaresul lui. Insă faptul ca nu cunosteau asa bine traseul a fost un dezavantaj. Echipa a mai avut 3 clasaţi în primii 7! A fost o cursă fantastică, viteza medie a primilor 10 fiind de 32,5 km/h, iar diferenţa dintre ei de sub un minut, cu câştigătorul de anul trecut, Alex Stancu (Dinamo BikeXpert), încheind acest pluton!

O menţiune importantă pentru tânărul de perspectivă Patrick Pescaru (NoMad Merida CST), care la doar 17 ani a stat toată cursa în grupul fruntaş, câştigând a doua oară consecutiv categoria Masculin 15-19 ani şi încheind pe locul 7 la General. La Elite Feminin, îmbrăcată în costumul alb cu stele de campioană europeană, Gunn-Rita Dahle Flesja şi-a mai trecut o victorie în palmaresul greu de egalat de vreo sportivă,câştigând fără probleme cu un avans de 10 minute faţă învingătoarea ultimelor două ediţii, Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST). Podiumul a fost completat de colega sa de club, Salome Bondor. Acordat în premieră, premiul Renault Off-road Challenge pentru cel mai tehnic rider pe o porţiune de traseu de circa 2 km, care a cuprins si celebrul segment “La crocodili”, i-a revenit lui Vlad Dobre (NoMad Merida CST).

Sunt câţiva ciclişti care au câştigat ani la rând categoria la care au concurat. Gyorgy Levente se impusese de 8 ori la Masculin 40-49 de ani, de fiecare dată de când s-a introdus această categorie în concurs. Duminică, a întâmpinat probleme, iar victoria i-a revenit lui Romulus Veştemean (Măgura Cisnădie). Câştigătorul ediţiei I a Primei Evadări, Daniel Marius Roşioru (PlayBike), a reuşit să-şi adjudece a treia oară consecutiv categoria Masculin 30-39 de ani. Cu 7 titluri la Ciclocros, Ştefan Morcov a absentat din motive medicale. Chiar si asa a transmis un mesaj public pe facebook ca va reveni la anul sa-si recupereze titlul :). Lupta pentru podiumul categoriei a fost foarte strânsă, cu 3 schimbări de lider în ultimii 7 km, Constantin Dumitrana (Evergreen) învingând în cele din urmă. La Tandem, după două victorii consecutive, Gabriel şi Cătălin Neagu pierd primul loc în faţa lui Edit şi Botond Toke.
Cora Balteş (Scott Faresin) îşi păstrează titlul la Feminin Amatori Open. La fel, Luca şi Pavel Bodareu (Călăraşi Cycling) la Familie 9-14 ani, părinte şi copil şi Cecilia Dalvaru şi Florin Coclea la Cuplu.
O schimbare de locuri a fost între Renault şi Vodafone, prima învingând anul acesta la Companii. După 4 victorii ale lui Alin Toader şi Marian Frunzeanu la Familie 9-14 ani, rudă şi copil, Avram şi Andrei Alexandru (MTB Academy) au fost învingători în premieră. Alţi câştigători pentru întâia oară:  Tudor Alexandru şi Adrian Vlad (Familie 4-8 ani, părinte şi copil), Ciprian Comişan (Dinamo BikeXpert) la Masculin 20-29 de ani şi norvegianul Rod Esben (Euxin) la Masculin peste 50 de ani.

Deja e o tradiţie ca inovaţiile să fie prezente la „Prima Evadare”. Nici acum n-au lipsit albumul foto personalizat şi oferirea timpului realizat şi a locului ocupat prin sms, imediat după încheierea cursei, fiecărui participant. Pentru al treilea an consecutiv, cursa şi festivitatea de premiere s-au transmis în sistem olimpic live pe conturile de Facebook, Youtube şi Instagram ale competiţiei. Au existat 10 camere fixe în 3 locaţii: la Plecare, pe traseu şi la Sosire, dar şi 4 camere mobile: pe o bicicletă electrică din plutonul fruntaş, pe două maşini de deschidere şi într-unul din cele două elicoptere. Daniel Osmanovici a luat pulsul concurenţilor la Start şi apoi l-a ajutat pe „Memo” Sebastian Vrânceanu la comentarea cursei. Cristian „Zup” Damian a asigurat comentariul ambiental la Sosirea de la Complexul Astoria de la Snagov, apoi, împreună cu Memo, au susţinut festivitatea de premiere.  Au fost interviuri atât la Start, cât şi la Finiş, dar şi tradiţionalele emisiuni live pe Facebook în zilele premergătoare cursei, de la înscrierea concurenţilor sau după sosirea Gunn-Ritei Dahle Flesja în ţară. Şi alături de susţinători şi fani, Bălaşa Percussion Group i-a încurajat pe concurenţi pe porţiunile mai grele de traseu şi la Sosire.

Toţi cei care au trecut linia de finiş au fost premiaţi cu diplome, tricouri şi medalii, au primit o masă caldă şi băuturi hidratante, fructe de la kaufland, au avut posibilitatea să se spele şi să-şi cureţe bicicletele in zona de spalare care a avut 20 de puncte de spalare oferite de Karcher Romania. Pe traseu au existat mai multe puncte de alimentare şi hidratare, de rezolvare a micilor probleme tehnice şi autobuze la Sosire pentru întoarcerea concurenţilor în Bucureşti. Cursa a fost monitorizată de organizatori, folosindu-se 300 de voluntari, două elicoptere, maşini de intervenţie, echipaje de poliţie şi de urgenţă. Învingătorii celor 15 categorii de concurs au primit premii în bani şi produse conexe domeniului, iar toţi concurenţii, medalii, tricouri sau premii-surpriză la tombole şi un kit de înscriere generos. Şi în zilele ce au precedat cursa s-au acordat numeroase premii în urma concursurilor desfăşurate pe contul de Facebook al competiţiei.
Institutiile statului au inceput sa fie reprezentate chiar in concurs participand concurenti atat din cadrul Brigazii Rutiere cat si de la Consiliul Judetean Ilfov.

Primariile aflate de-a lungul traseului s-au implicat si ele mai mult, fiecare cu ce a putut. Poate si de aceea,  anul acesta pe spectaculoasele medalii se afla numele fiecarei localitati prin care se trece.

 

An de an, traseul pe care se desfăşoară competiţia şi drumurile adiacente au fost îmbunătăţite, pietruite şi nivelate în cea mai mare parte. Înainte de fiecare concurs ele sunt curăţate, marcate şi întreţinute corespunzător, putând fi folosite pentru mişcare tot anul. La această ediţie, datorită precipitaţiilor căzute în această primăvară, s-a optat pentru traseul conceput special pentru vreme dificilă, ce cuprinde 20% drumuri de pământ şi 80% trasee amenajate. Față de cel clasic, acesta înlocuiește o zonă de câțiva kilometri cu noroi, cu alta puțin mai scurtă, cu poteci pietruite, iarbă și asfalt. Şi acum s-a respectat tradiţia şi a existat şi un deschizător pe motocicletă, Adrian Răduţă, multiplu campion internaţional şi naţional la motocross.

Evenimentul a fost organizat de Clubul NoMad Multisport şi s-a bucurat de sprijinul partenerilor tradiţionali Renault, Kaufland, Merida, CST, Karcher, CARO City Resort, Nivea Men şi al prietenilor de la RedBull.

Pentru detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro.
Doina Țiței, Clubul Sportiv NoMad Multisport
Email: info@nomadmultisport.ro

 

 “PRIMA EVADARE” 2019 ÎN CIFRE

  • traseu – 50 de kilometri
  • concurenţi înscrişi – 2.582
  • numărul participantelor înscrise  – 296
  • numărul concurenţilor peste 50 de ani înscrişi – 121
  • vârsta celui mai tânăr participant – 4 ani
  • numărul copiilor sub 15 ani înscrişi – 255
  • cupluri concurente înscrise – 33
  • categorii de concurs – 15
  • premii de peste 8.000 de euro
  • premiul câştigătorului: 1.800 de lei
  • fond de premiere sportivi legitimaţi (7 concurenţi): 6.500 de lei
  • 4 puncte de alimentare şi hidratare pe traseu şi la Sosire
  • numărul voluntarilor – 300
  • 6 echipaje de urgență
  • 18 echipaje de poliție
  • 1 elicopter pentru fotografierea, filmarea si monitorizarea cursei
  • 6 ore de transmisie live a evenimentului
  • 20 de fotografi oficiali
  • servicii de transport concurenţi / biciclete (din zona de Sosire către zona de Start) – 15 autobuze
  • 22 km au avut de parcurs copiii mai mici de 9 ani
  • cronometrarea cu 5 timpi intermediari
  • tricouri “Top 100”, oferite celor mai buni 100 de concurenţi
  • medalii turnate în metal “Top 500”, oferite primilor 500 de concurenţi
  • tricouri, kit-uri de înscriere şi medalii pentru participanţi – 2.582.

 

Declaraţii “Prima Evadare” 2019

Raul Sînza, câştigător “Prima Evadare” 2019

A fost o cursă foarte rapidă. Nimeni nu s-a putut desprinde în sprint de pluton. Pe final, a fost o porţiune tehnică cu noroi şi acolo am făcut diferenţa. Fiind fără urcări, seamănă cu o cursă de şosea. Este o victorie foarte importantă pentru că e o cursă foarte mediatizată. A fost prima mea participare la “Prima Evadare”. Îmi place să merg pe noroi. N-am avut însă anvelope de noroi. Am avut câteva alunecări, dar le-am controlat şi n-am căzut. A fost un lucru deosebit pentru mine că am concurat alături de o sportivă atât de mare ca Gunn-Rita Dahle Flesja.

Gunn-Rita Dahle Flesja (ambasador Merida), câştigătoare “Prima Evadare” 2019Prima Evadare 2019 sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja

S-a pornit în cursă cu o viteză înfricoşătoare. Trebuia să fii atent. Pe parcurs, cei din faţă s-au depărtat şi am găsit un grup bun cu care am mers până la Sosire. Partea cu noroiul din final a fost funny. Trebuia să-ţi foloseşti abilităţile, să fii concentrat şi să încerci să-ţi menţii echilibrul. Obiectivul anului viitor ar fi să vin cu întreaga familie la Transilvania Bike Trails Race. Mi-aş dori să mă întorc şi aici. Este o cursă care îmi place, cu multă distracţie. M-am bucurat de ea. Sunt foarte fericită că am fost aici. Vă mulţumesc tuturor!

Patrick Pescaru 17 ani  (NoMad Merida CST), câştigătorul categoriei Masculin 15-19 ani, locul 7 la General

Am plecat bine în cursă, am stat mereu între primii 5-10. Cu doi km înainte de final, polonezul Dariusz Batek a alunecat un pic. Atunci s-au distanţat primii doi clasaţi la General. La calea ferată am făcut pană. N-am venit chiar pe jantă, dar m-au mai depăşit doi concurenţi. Sunt mulţumit de rezultat. Cine a avut mai multă forţă în final, un pic de noroc şi poate cauciucurile bine alese a câştigat. N-au fost probleme cu traseul. Majoritatea drumurilor au fost pietruite, nu s-au mai încărcat roţile de noroi. Organizarea, ca întotdeauna, de top.

Daniel Marius Roşioru (PlayBike), câştigătorul ediţiei I a “Primei Evadări”, a treia victorie consecutivă la categoria Masculin 30-39 de ani

“Prima Evadare” este concursul de referinţă din România. Organizarea de care se bucură reprezintă un etalon la noi în ţară.

Rod Esben (Euxin), câştigătorul categoriei Masculin 50+

Lucrez la Tulcea în domeniul transportului naval. Am venit pentru prima oară la această competiţie. Pentru mine a fost foarte bine. O cursă foarte frumoasă. M-am bucurat de ea. Sunt foarte fericit că am câştigat. O organizare foarte bună. A fost extraordinar că a fost invitată Gunn-Rita Dahle Flesja, „Regina mountain bike”-ului.

Alex Ciocan (Wingman Giant)

Cursa este foarte spectaculoasă. La ea, întâlnim două categorii de sportivi: unii care se descurcă pe un astfel de traseu şi se bat să câştige şi alţii care vin pentru fun, distracţie, atmosferă şi anturaj. Odată cu ploaia de anul acesta, au apărut foarte multe zone tehnice pe traseu. Depindeai de mai mulţi factori. Trebuia să fii tehnic, să-ţi alegi cauciucurile potrivite, presiunea din ele cea mai bună, să ştii când să stai la plasă şi când să tragi. De aceea n-au mai contat echipele atât de mult. Organizarea este tot timpul impecabilă. A fost un mare plus aducerea unui sportiv aşa mare ca Gunn-Rita. Este o tipă foarte faină. Am mers cu ea o bună bucată de drum. Clar este la alt nivel. Se poate bate pe anumite trasee cu cei mai buni dintre sportivii noştri. Nu cred că acesta este traseul care să-i pună cel mai bine în valoare calităţile.

Dragoş Bucurenci (consultant şi trainer de comunicare), locul 221 la General, a doua oară la “Prima Evadare”

Traseul mi s-a părut mai uşor decât acum 2 ani. Atunci cred că am mers pe jos 20% din el. Acum au fost maxim 500 de metri. Mi-a plăcut foarte tare. O combinaţie între noroi şi plăcerea pedalatului. Clar o să mai vin. Organizarea – impecabilă şi am apreciat anul acesta prezenţa celor care ne-au încurajat pe drum, care sunt foarte importanţi. Oameni care ne-au aplaudat, cei care au bătut din tobe. La concursurile de afară sunt foarte mulţi şi contează mai mult decât băuturile izotonice. Felicitări! Mi se pare impesionant să organizezi aşa ceva. Este foarte bine să existe combinaţia între sportivii de elită şi cei amatori pentru că astfel există o inspiraţie şi un motiv în plus pentru cei care avem acest hobby să venim.

Daniel Georgescu (realizator TVR), locul 276 la General, a opta oară la “Prima Evadare”

A fost distractiv, foarte frumos. Chiar şi ultima bucată de noroi nu pot să zic că m-a speriat. Anvelopele de noroi fac diferenţă pe un astfel de traseu. Lumea chiar a părut că se distrează. Tuturor părea că le place. Merg la foarte multe concursuri în ţară, dar la “Prima Evadare” este cea mai bună organizare, cea mai bună atmosferă la Start, la Finiş şi chiar şi la ridicarea kiturilor de participare. A fost extraordinar să fiu pe acelaşi traseu cu cea mai titrată sportivă din istoria mtb-ului.

Prima Evadare 2019 sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja Prima Evadare 2019 sub sceptrul Gunn-Ritei Dahle Flesja

About Doina.T

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow