Povestea a început acum un deceniu, la începutul primăverii, cu câţiva prieteni iubitori de mişcare, care făceau planuri pentru a evada în natură. Le-a venit ideea să organizeze un concurs de biciclete în pădurile din nordul Bucureştiului plecand din Bucuresti spre Snagov prin paduri si drumuri verzi de camp. Încă de atunci, “Prima Evadare” s-a bucurat de succes şi an de an a înregistrat recorduri de participare pentru concursurile de ciclism din România, devenind în scurt timp cel mai mare maraton de ciclism cross-country (Point to Point XCP) din estul Europei.
Acelor câţiva prieteni de acum 10 ani li s-au alăturat la fiecare ediţie tot mai mulţi copii, tineri şi maturi, voluntari sau concurenţi, unii pasionaţi de sport, iar alţii care au descoperit cu acel prilej sportul şi mişcarea. Mulţi s-au îndrăgostit cu această ocazie de bicicletă, de mountain bike, de ciclism în general, de competiţia sportivă, de mersul în natură, au aflat cum să aibă un mod de viaţă mai sănătos sau au descoperit frumuseţea şi istoria vechilor Codri ai Vlăsiei.
Multă experienţă au acumulat şi organizatorii, care, în acelaşi timp au fondat unul dintre cele mai puternice cluburi de MTB din România, au creat mai multe trasee pentru biciclete în Bucureşti şi în ţară şi au organizat în aceşti ani zeci de concursuri de mare succes, la care au luat parte şi foarte mulţi sportivi străini. Ei au rămas la fel de entuziaşti şi plini de idei ca acum 10 ani. Au demonstrat-o la fiecare ediţie!
Până la concursul din 20 mai puteţi vedea acest lucru pe site-ul competiţiei şi pe contul ei de Facebook. Aici se desfăşoară mai multe concursuri cu premii interesante, se oferă diverse sfaturi pentru concurs sau sunt prezentate noutăţile ediţiei. Aşa cum sunt medaliile pentru participanţi şi tricourile pe care le vor primi cei care vor încheia competiţia, toate reprezentând o amintire a aniversării unui deceniu de concursuri “Prima Evadare”.
În linii mari, traseul este acelaşi de la prima ediţie, parcurgându-se păduri înfrunzite şi pajişti înflorite la începutul primăverii, drumuri de ţară şi locuri istorice. Însă, an de an, drumurile au fost îmbunătaţite, pietruite şi nivelate în cea mai mare parte. Înainte de fiecare concurs ele sunt curăţate, marcate şi întreţinute corespunzător, putând fi folosite pentru mişcare tot anul. Traseul va avea şi un marcaj turistic, săgeţi de direcţionare, denumirea segmentelor de drum şi borne kilometrice. Va fi lansat un filmuleţ care descrie obiectivele istorice şi punctele de agrement de pe traseu.
Cu circa o săptămână înainte de competiţie, înscrierile online sunt în toi şi vor trece, în curând de 2.000 de concurenţi. Sportivii consacraţi şi amatori sunt în plin antrenament. Mărturie sunt cicliştii prezenţi în fiecare zi în număr mare pe poteca marcata de organizatori. Tradiţionala recunoaştere a traseului de duminică 6 mai, s-a bucurat din nou de o participare numeroasă, cu 400 de ciclişti care au concurat şi la alte ediţii, dar şi mulţi copii. Toţi au apreciat traseul şi lucrările de îmbunătăţire efectuate în ultimul timp. O notă în plus şi pentru faptul că drumul a rezistat foarte bine la test, deşi în noaptea dinaintea recunoaşterii a plouat timp de 3 ore!
Peste câteva zile va începe şi distribuirea kit-ului de participare şi alocarea numerelor de concurs. Vă aşteptăm cu drag la primitorul Caro City Resort din Bucureşti, situat pe bd. Barbu Văcărescu, nr. 164 A, în perioada 17-19 mai. Nu vor lipsi specialiştii de la Renault Velo Service care îi vor consilia pe cei care vor întâmpina probleme tehnice înaintea cursei.
Aşadar, vă aşteptăm, cu mic, cu mare, să vă înscrieţi la una din cele 15 categorii de concurs şi să participaţi, duminică, 20 mai, de la ora 10, la ediţia aniversară “Prima Evadare” – 10 ani! Participanţii sunt sfătuiţi să se informeze despre concurs pe secţiunile site-ului www.primaevadare.ro sau pe pagina de Facebook şi să efectueze câteva antrenamente mai lungi înainte de a se prezenta la start, în Băneasa, lângă Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, pe Aleea Privighetorilor, nr. 1 A. Dacă nu concuraţi, puteţi veni să-i încurajaţi pe participanţi pe traseu, să-i aşteptaţi la sosirea de la Complexul Astoria din Snagov sau puteţi urmări întreaga desfăşurare a concursului şi festivitatea de premiere într-o transmisiune-maraton live pe site-ul competiţiei sau pe Facebook. De asemenea, puteţi vizita şi contul de Instagram al întrecerii.
Servicii / facilităţi oferite de către organizatori participanţilor:
- marcare şi curăţare traseu – 55 km;
- transmisia în direct a competiţiei pe pagina: https://www.facebook.com/primaevadare
- cronometrarea cu 7 timpi intermediar;
- tricouri “Top 100” – oferite celor mai buni 100 de concurenţi;
- medalii aniversare turnate în metal “Top 500” – oferite primilor 500 de concurenţi;
- medalii aniversare turnate în metal pentru toţi concurenţii;
- filmuleţ şi album foto personalizat pentru fiecare participant şi serviciu de notificare a rezultatului prin SMS;
- masaj de refacere de la ProVita;
- porţie de paste oferite de Kaufland prin bucatarul Chef Mehrzad Moghazehi;
- tricouri de finsiher pentru toti participantii;
- servicii de transport concurenţi / biciclete (de la Sosire către zona de Start) – 15 de autobuze / 6 camioane;
- premii de peste 8.000 de euro;
- premiul câştigătorului: 1.800 de lei;
- fond de premiere sportivi legitimaţi (7 concurenţi): 6 500 de lei;
- categorii de concurs (15): Elite Masculin, Elite Feminin, Ciclocros, Feminin Open, Masculin 15-19 ani, Masculin 20-29 de ani, Masculin 30-39 de ani, Masculin 40-49 de ani, Masculin peste 50 de ani, Tandem, Companie, Cuplu, Familie (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Familie Extinsă (9-14 ani);
- puncte de alimentare (4), de prim ajutor, de încurajare a concurenţilor, de masaj şi service pe traseu şi la final
- 3 zile destinate ridicării pachetelor de concurs (17-19 mai, program: joi-vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30);
- spălătorie de biciclete şi aparate de curăţat biciclete Karcher – 20;
- 3 echipaje de urgenţă;
- 11 echipaje de poliţie;
- 260 de voluntari;
- echipă de filmare;
- 20 de fotografi oficiali;
- garderobă – maşină specială destinată transportării obiectelor / hainelor de la Start către Finiş;
- filmuleţ cu obiectivele istorice şi punctele de agrement de pe traseu;
- filmul evenimentului;
Evenimentul este organizat de CS NOMAD MULTISPORT şi se bucură de parteneri entuziaști, precum RENAULT, BCR, KAUFLAND, MERIDA, CST, CARO City Resort şi prietenii de la RedBull.
*Folosirea si ridicarea dronelor se face conform cu legislatia in vigoare.
Autor: Marius Popescu